IUDAISMUL

Iudaismul (din grecescul Ioudaïsmos, derivat din limba ebraică יהודה, Yehudah, „Iuda”; în ebraică: יַהֲדוּת, Yahadut, caracterele distinctive a iudeicului eáqnov), cunoscut şi sub numele de religie mozaică (după principalul profet evreu, Moise) este religia poporului evreu.
Preceptele iudaismului au stat la baza religiilor monoteiste creştinism şi islam. Termenul iudaism îşi are originea în numele regatului Iuda, ţara tribului Iuda -- descendenţii celui de-al patrulea fiu al patriarhului Iacob (sec. XVIII - finele sec. XVII î.Hr.) -- cu capitala la Ierusalim, lăcaşul Marelui Templu.
Istoria iudaismului este împărţită în trei perioade: 1. Perioada Templului din Ierusalim; 2. Perioada talmudică; 3. Perioada rabinică (din secolul al VI pînă în prezent). Iudaismul ortodox contemporan s-a format pe baza mişcării fariseilor (pirushim) din perioada Macabeilor.
Iudaismul contemporan nu are o instituţie sau personalitate, acceptată universal, care ar avea autoritatea dreptului, învăţăturii sau puterii. Surselele dreptului (Halaha) a iudaimului contemporan sînt: Tanahul (Tora scrisă) şi Talmudul (Tora orală). Halaha regulamentează aspectele vieţii evreilor care nu sunt reflectate în codurile penale sau civile din sistemul secular


Doctrina religioasă şi principiile credinţei
Iudaismul este o religie monoteistă, bazată pe principii şi etica, incluse în Biblia ebraică (Tanah), precum au fost în continuare a explorate şi explicate în Talmud şi în alte texte. În conformitate cu tradiţia evreiască, iudaismul începe cu Legămîntul dintre Dumnezeu şi Abraham.
În timp ce iudaismul a fost rar, dacă vreodată, monolitic în practică, el întotdeauna cu înverşunare a fost monoteistă în teologie - deşi Tanahul aminteşte perioade de apostazie de la iudaism printre israeliţi.
Istoric, iudaismul a accentuat credinţa în revelaţia divină şi în acceptarea versiunilor Torei scrise şi orale ca esenţă fundamentală de bază a convingerilor. Iudaismul nu are o autoritate centralizată care expune dogmele religioase. Aceasta a dat naştere la multe formule în ceea ce priveşte anumite convingeri teologice inerente in Tora şi Talmud.
De-a lungul secolelor, au apărut o serie de formulări a principiilor de credinţă, şi chiar dacă acestea diferă în ceea ce priveşte anumite detalii, ele demonstrează un nucleu ideologic comun. Din aceste formulări, cele mai autoritare sint "treisprezece principiile de credinţă", formulate în XII-lea de Maimonide. Cele treisprezece principii au fost ignorate de cea mai mare parte a comunităţii evreieşti pentru câteva secole. Peste secole reformularea acestor principii ai fost incluse sub formă poetică ( "Ani Ma'amin" şi "Yigdal") în cărţile de rugăciuni evreieşti, şi, eventual, au devenit general acceptate.
Joseph Albo şi Raavad au criticat lista lui Maimonide, care conţinea prea multe elemente,deşi adevărate, dar care nu au fost principii de credinţă, şi, astfel, plasând prea mulţi evrei în categoria de "eretic". Mulţi alţii au criticat orice astfel de formulare, care ducea la minimizarea întregii Tore. În acest sens, istoricul Josephus a accentuat practica religioasă msi mult decît dogmele religioase, asociind apostaziile cu nerespectarea legii evreieşti, şi menţinea că cerinţele pentru convertirea la iudaism sînt: circumcizia şi aderarea la obiceiurile tradiţionale.


Tanah - Biblia ebraică
Cartea fundamentală a religiei iudaice este Tora, adică primele cinci scrieri (Pentateuh) din Vechiul Testament (Biblia ebraică). Scrisă într-un limbaj arhaic, în urmă cu circa 3 000 de ani şi fără vocalizare şi punctuaţie, Tora este un subiectul de studiu esenţial al iudaismului. În decursul veacurilor, Tora a fost interpretată într-un număr imens de modalităţi. Interpretări bazate pe traducerea unui cuvânt sau pe punctuaţii diferite au dus la dispute interminabile între înţelepţii evrei. Studiul de Tora are o importanţă capitală în iudaism, fiind preocuparea esenţială a omului. În ierarhia interioară a învăţăceilor de Tora, "rabinul" este "autoritatea doctrinară" recunoscută. În lumea iudaismului, există diferite curente şi instituţii de studiu rabinice.
Biblia ebraică cuprinde 24 de cărţi grupate în 3 secţiuni. Acestea sunt:
Tora (תורה) (Pentateuhul), care cuprinde primele cinci cărţi ale Biblie:
Cartea Genezei
Cartea Exodului
Cartea Leviticului
Cartea Numerilor
Cartea Deuteronomului.
În principiu, Tora este obiectul de studiu permanent şi zilnic. Tora este citită ceremonial şi public în sinagogă în zilele de Sâmbătă (Şabat) şi de sărbătoare. Gîndirea filozofică şi doctrinară a iudaismului se bazează primordial pe Tora.


Talmudul
Talmudul este o compilaţie imensă de cazuistică reglementată de autorităţile rabinice din diferite locuri şi perioade. Talmudul ca noţiune este o derivaţie a noţiunii de "studiu". Talmudul este o compilaţie consacrată care nu mai poate fi schimbată dar în jurul căreia se fac noi adausuri interpretative extratextuale. Talmudul este studiat zilnic iar întregul ciclu prestabilit de studiu durează cca. 5 ani, după care se reîncepe. Talmudul propriu zis este format din משנה Mişna şi גמרא Ghemara precum şi din straturi doctrinare suplimentare, consacrate în expunerea şi analiza fundamentelor ideice din Mişna şi Gmara. "Talmudul" ca noţiune include două variante: Talmudul Babilonian şi Talmudul Ierusolomitan. Talmudul Babilonian este versiunea mai cunoscută şi studiată.



Ritualuri
În sinagoga, lăcaşul de cult, se află un dulăpior (chivotul) în care se află textele religioase, de regulă scrise pe suluri şi, de asemenea, Menorá (candelabrul cu şapte braţe).
La opt zile de la naştere, copilul de sex masculin este circumcis, ca semn al legământului cu Dumnezeu. Majoratul religios pentru fete este la vârsta de 12 ani, iar pentru băieţi la 13 ani.

Rugăciunile
Iudaismul a accentuat importanţa executării poruncilor mai mult decât afişarea unor convingeri dogmatice. Astfel nu există un canon de rugăciune, ci o varietate de cărţi de rugăciune, care, totuşi, au un număr mare de rugăciuni unificate, deseori in versiunea din Scripturi sau din poezia religioasă medievală. Profetul Ezra a fost acela care a stabilit formulări fixe ale rugăciunii şi includerea cîntecelor în serviciul divin. Ulterior după distrgerea celui de al II-lea Templu din Ierusalim, rugăciunea, conform tradiţiei rabince, va înlocui jertfle din Templu.
Evreii se roagă de trei ori pe zi: dimineaţa, la prânz şi seara. La rugăciunea de dimineaţă bărbaţii se înfăşoară în patrafir (Talith, un şal cu ciucuri în cele patru colţuri), simbol al prezenţei divine, ei recitând cu această ocazie o serie de binecuvântări, printre care şi baruh şelo asani işa („Binecuvântat e Dumnezeu că nu m-a făcut femeie”); evreii religioşi poartă patrafirul (un fel de «poncio» mic, cu ciucuri la cele patru colţuri) toată ziua.

Poziţia femeii în iudaism
Deşi este o religie cu puternice rădăcini patriarhale, iudaismul rezervă femeii din punct de vedere religios şi social un loc de onoare. Prin binecuvântarea aceasta, evreii nu fac în niciun caz o afirmaţie sexistă, ci dimpotrivă ei îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate ritualurile care li s-au dat şi pe care sunt obligaţi să le respecte, spre deosebire de femei care nu sunt obligate, deoarece acestea pot menţine legătura strânsă cu Dumnezeu şi în lipsa acestor obligaţii[1] Din rugăciune nu trebuie să lipsească profesiunea de credinţă: Shma Israel („Ascultă, Israele”, Deuteronom 6, 4-9). De asemenea, în timpul rugăciunii bărbaţii trebuie să poarte aşa numitele filacterii (tefilin). Cultul mozaic este axat pe îndeplinirea celor 613 porunci enumerate în Tora (primele cinci cărţi ale lui Moise).


Rabinul
La sinagogă, conducătorul ritualului este rabinul, care are funcţia unui îndrumător religios. El este cel care coordonează studiul Torei.

Postare mai nouă Postare mai veche

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Ultimele Articole