PADUREA AMAZONIANA

Daca explorarea Antarctidei nu mai uimeste pe nimeni azi prin noutatlie pe care le scoate la iveala , in schimb nu toti stiu ca numeroase alte teritorii ofera si vor oferi inca multa vreme date noi cunoasterii geografice. Iar dintre cele mai reprezentative asemenea teritorii fac parte cele acoperite cu paduri ecuatoriale. Padurea ocupa pe glob o treime din intinderea terenurilor forestiere se afla in Rusia si America de Sud. Cea mai mare suprafata impadurita din lume se afla in N Rusiei, intre 55º lat. Nordica si cercul arctic.
Padurile de rasinoase ocupa pe glob 1216 milioane hectare, concentrate in emisfera nordica mai ales, in tarile puternic industrializate. Mai mult de doua treimi din intinderea totala a padurilor e ocupata de arborete de foioase.

Padurile tropicale ocupa aproape jumatate din suprafata fondului forestier mondial. Haina forestiera a terrei hraneste pe om la fel ca marea si campul. Fructele de padure , ciupercile comestibile, stuparitul pastoral, vanatoare au constituit intotdeauna o importanta categorie de surse pentru alimentarea omului, iar aceste surse sunt cu atat mai variate si mai bogate cu cat padurile sunt mai apropiate de Ecuator.
Se adauga faptul ca “ in arsenalul mijloacelor pentru mentinerea echilibrului ecologic , pentru protectia si ameliorarea mediului inconjurator, padurea constituie cel mai important factor natural, foarte eficient, stabil si inepuizabil “ (P. Cioclu).

Rolul protector al padurii e foarte divers. Doua treimi din oxigenul planetei, consumat de industrie, autovehicule, animale si microorganisme este furnizat atmosferei de arbori si arbusti. De asemenea s-a calculat ca un arbore matur de fag produce 1,7 kg oxigen in fiecare ora si prelucreaza 2,35 kg bioxid de carbon emanat din tevile de esapament ale masinilor. Astfel se purifica 4800 metri cubi de aer pe ora, asigurandu-se nevoile zilnice de oxigen ale unui numar de 64 de oameni.
Totodata, padurea alcatuieste un exigen filtru natural, retinand in coroanele arborilor particule fine de praf, cenusa etc. Asemenea calitati justifica pe deplin grija care se poata in multe locuri pastrarii si chiar extinderii suprafetelor impadurite.

Distrugand padurea, omul a deschis calea ariditatii , a secetei si a favorizat instalarea dezolantelor peisaje desertice pe vastele intinderi ale Africii, ale Orientului Apropiat si ale altor parti ale suprafetei globului.Padurea trebuie deci protejata pentru a-si putea manifesta si dezvolta rolul ei protector.

Reluand firul intrerupt, se cuvine a arata ca dintre toate tipurile de padure, cel mai greu de izbit a fost padurea ecuatoriala si cea tropicala umeda. Chiar azi sunt inca tinuturi intregi de paduri tropicale umede in care omul nu a putut patrunde si care-i ascund inca detaliile.
Pentru ca padurile tropicale sunt deseori de nepatruns nu numai datorita vastitatii lor, dar mai ales datorita paienjenisului plantelor care le formeaza. Daca ar fi sa luam ca etalon de densitate vegetala padurea tropicala, atunci padurile noastre cele mai dense sunt asemenea unui parau fata de un fluviu. In padurea tropicala umeda, dar mai ales in cea ecuatoriala, omul se scufunda ca scafandrul in apa si cati nu s-au inecat in astfel de mari vegetale!
Elementul verde il cuprinde pe om din toate partile, ii acopera vederea si orizontul. Aici totul pare o adevarata inclestare, o lupta surda pentru existenta care se da intre cele mai diferite plante. Zeita care provoaca aceasta disputa e lumina. Spre ea se avanta palmierii, ficusii, lianele. Copacii mai puternici razbat paienjenisul vegetal, slobozindu-si coroanele la 35-40 m inaltime, alteori chiar pana la 60 m si chiar mai sus, alcatuind o bolta de verdeata atat de deasa incat razele soarelui isi fac loc de rare ori si cu greutate.
In atmosfera apasatoare de sub aceasta masa vegetala, rareori intrerupta de timide luminisuri, in semiintuneric, o multime de copaci, apartinand adesea unor specii de talie mare, raman chirciti pana mor, fara sa infloreasca vreodata.

Alteori insa cand in bolta padurii se deschide in urma caderii unui arbore, semenii lui, adesea destul de batrani dar ramasi pitici, reiau disputa si intr-o furibunda inclestare, isi arunca crengile spre lumina soarelui cu o uimitoare repeziciune si neasteptata vigoare.
Chiar acolo unde omul si-a facut cu greu loc, padurea nu cedeaza lupta. Bunaoara, in zonele de unde padurea s-a retras fiind taiata sau arsa vegetatia revine, fiind scurta, dar densa, putand fi descrisa prin termenul de jungla. Din toate padurile tropicale si ecuatoriale, cea amazoniana sau mai simplu, Amazonia, e cea mai profunda, mai variata dar si cea mai putin cunoscuta in detaliile ei geografice. Ea isi dezvaluie inca greu misterele, desi dincolo de marginile acestei paduri virgine, care pastreaza nealterate vestigii ale preistoricului, orase mari ca Rio de Janeiro, Brasilia, Sao Paulo, la Paz, Bogota, etaleaza viata trepidanta a acestui ultim sfert din secolul marilor explozii, revolutii si crize.
Dar cu toata opulenta sa, Amazonia isi dezvaluie treptat misterele, pentru ca omul n-a abandonat niciodata lupta. Mai mult, in inima a fost implantat orasul Manaus, oaza a civilizatiei, capitala a statului brazilian Amazonas, asezare urbana impunatoare , cu aspect european, inconjurata de inevitabila tesatura vegetala si de imensa albie a Amazonului, la confluenta cu Rio Negro, la 2000 km de Atlantic.

De aici pornesc cateva drumuri taiate cu multa sudoare in paienjenisul vegetatiei salbatice, cum e soseaua Manaus- Itacoatiera, lunga de 250 km. Cea mai importanta amenajare e insa magistrala transamazoniana; alta sosea a fost inaugurata in 1976 intre orasul Cuiaba di Mata grisso si portul Santarem de pe Amazon, avand o lungime de 1777 km .

Alte amenajari sunt in proiect. Dar acestea reprezinta inca putin fata de intinderea milioanelor de km patrati cat cuprinde faimoasa padure amazoniana. Singur, uriasul sistem hidrografic al Amazonului reuseste sa intrerupa, prin puternice artere lichide, lumea vegetala care i-a imprumutat numele.
Primul fluviu al lumii, dipa marimea bazinului hidrografic, Amazonul, isi trage izvoarele din Anzii Peruvieni , unde si-a sapat printre munti o vale intortocheata , purtand acolo numele de Vilcanota si apoi Ucayali pana patrunde in Brazilia, unde capata numele de Solimoes, pentru ca abia de la confluenta cu apele limpezi, dar intunecate, ale principalului sau afluent Rio Negro, sa capete numele de rio de las amazonas.
Din cei 6280 km cat masoara in lungime, 2 treimi revin braziliei, alcatuind sectorul navogabil pentru nave de mare tonaj, ceea ce explica prezenta la cheiurile orasului Manaus a navelor transoceanic.

Postare mai nouă Postare mai veche

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...