CAZINO CONSTANTA
Cazinoul din Constanţa este una dintre cele mai reprezentative simboluri ale oraşului, fiind construit în anul 1909 şi inaugurat în luna august 1910. Se află pe faleza din Constanţa, pe Bulevardul Regina Elisabeta.
Cazinoul a reprezentat una dintre clădirile emblemă ale Constanţei. În zona în care se află astăzi mai fusese, între 1880-1902, o construcţie de lemn, o cazină, cum se numea – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turişti. Construcţia unui edificiu cu funcţii asemănătoare marilor cazinouri europene a început prin anul 1904. Iniţial, planurile sunt întocmite de către cunoscutul arhitect Petre Antonescu, care proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradiţiile artei româneşti. După terminarea fundaţiilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria încredinţând modificarea lor unui arhitect francez, Daniel Renard - care renunţă la principiile stilului românesc, în favoarea unui melanj de motive decorative ce încarcă şi mai mult greoiul ansamblu. Construit (din 1908) sub influenţa cosmopolitană a cazinourilor epocii, edificiul constănţean este terminat în 1910, când este şi inaugurat (în 1912 se fac ultimele retuşuri).
Cazinoul era o sală de paiantă, cu pereţii interiori captuşiti cu scânduri vopsite în ulei şi ”servea de distractiune vizitatorilor în sezonul băilor", putând fi utilizat şi pentru "baluri de binefacere organizate de primărie”, fiind alcătuit dintr-o sală de dans, doua săli de lectură, pentru ziare şi reviste, doua săli de jocuri şi celebra ”terasă de pe malul mării”, împodobit cu drapele şi destul de spaţios a devenit locul de întalnire al tuturor. Lânga acest prim salon de dans se preconizează construirea de către Henry Guaracino a unui pavilion în cumunicaţie cu primul, situat mai jos de nivelul bulevardului.
În iarna anului 1891, o furtună dezlănţuită a distrus o parte din acoperiş, dar şi un perete al faţadei, reliefând instabilitatea construcţiei. Expertizele au propus, şi consiliul comunal a aprobat la 29 ianuarie 1892 demolarea construcţiei. Primarul Al. Belik decide, printr-un proces verbal, oragnizarea şantierului în regim propriu pentru reconstrucţia cazinoului în aprilie 1892.
Concepută monumental, fără perspectiva panoramina si fără far, clădirea ar fi urmat să aiba o sală de teatru cu scenă, cabine şi loje pe ambele laturi, dar şi o sală de bal de aceleaşi dimensiuni. Înconjurată de o galerie deschisă spre magnifica privelişte, construcţia ar fi avut la subsol toate unităţiile necesare. Grandoarea proiectului se diminuează treptat, astfel încat recepţia făcută mult mai târziu decât ar fi fost dispus primarul Coiciu să îngăduie, constata existenţa unei săli de dans cu culoar.
În lupta sa cu istorismul, Arta 1900 face tranziţia către funcţionalism prin recursul la ornament. De fapt, se încearcă travestirea unei necesităţi economice într-o inedita experienţă bazată pe unicatul artizanal.
La 21 decembrie 1909, inginerul Elie Radu şi arhitecţii Ion Mincu si D. Maimarolu sunt solicitaţi să se deplaseze la Constanţa, într-o comisie menită să studieze cazinoul din toate punctele de vedere. Rezultatul inspecţiei s-a materializat printr-un important document care conţine opiniile documentate şi bine susţinute ale unor personalităţi de real prestigiu. Observaţiile privesc adăugarea de spaţii: o sală mare pentru restaurant, cu bucătărie şi dependinţele necesare, restaurant care va fi pus în legatură cu terasa din spatele uşii vitrate, care să nu obtureze perspectiva larg deschisă asupra mării. S-au sugerat şi degajarea scării de onoare printr-o arcadă spectaculoasă, adăugarea de intrări, vestiare, toalete, dar şi suprimarea de trepte sau ferestre.
Ultimile lucrări de restaurare şi modernizare ale Cazinoului au fost efectuate în anul 1937 de către proiectantul Daniel Renard.
În iarna anului 1891, o furtună dezlănţuită a distrus o parte din acoperiş, dar şi un perete al faţadei, reliefând instabilitatea construcţiei. Expertizele au propus, şi consiliul comunal a aprobat la 29 ianuarie 1892 demolarea construcţiei. Primarul Al. Belik decide, printr-un proces verbal, oragnizarea şantierului în regim propriu pentru reconstrucţia cazinoului în aprilie 1892.
Concepută monumental, fără perspectiva panoramina si fără far, clădirea ar fi urmat să aiba o sală de teatru cu scenă, cabine şi loje pe ambele laturi, dar şi o sală de bal de aceleaşi dimensiuni. Înconjurată de o galerie deschisă spre magnifica privelişte, construcţia ar fi avut la subsol toate unităţiile necesare. Grandoarea proiectului se diminuează treptat, astfel încat recepţia făcută mult mai târziu decât ar fi fost dispus primarul Coiciu să îngăduie, constata existenţa unei săli de dans cu culoar.
În lupta sa cu istorismul, Arta 1900 face tranziţia către funcţionalism prin recursul la ornament. De fapt, se încearcă travestirea unei necesităţi economice într-o inedita experienţă bazată pe unicatul artizanal.
La 21 decembrie 1909, inginerul Elie Radu şi arhitecţii Ion Mincu si D. Maimarolu sunt solicitaţi să se deplaseze la Constanţa, într-o comisie menită să studieze cazinoul din toate punctele de vedere. Rezultatul inspecţiei s-a materializat printr-un important document care conţine opiniile documentate şi bine susţinute ale unor personalităţi de real prestigiu. Observaţiile privesc adăugarea de spaţii: o sală mare pentru restaurant, cu bucătărie şi dependinţele necesare, restaurant care va fi pus în legatură cu terasa din spatele uşii vitrate, care să nu obtureze perspectiva larg deschisă asupra mării. S-au sugerat şi degajarea scării de onoare printr-o arcadă spectaculoasă, adăugarea de intrări, vestiare, toalete, dar şi suprimarea de trepte sau ferestre.
Ultimile lucrări de restaurare şi modernizare ale Cazinoului au fost efectuate în anul 1937 de către proiectantul Daniel Renard.
Postare mai nouă Postare mai veche
