ISTORIA MINCIUNII

Minciuna, ceva atât de banal, dar despre care s-a scris si s-a filozofat din cele mai vechi timpuri pâna in zilelel noastre . Pornind de la Moise si de la cele Cele zece porunci pâna la filozofi vestiti, invâtam de mici copii ca nu este voie sa mintim. Ca nu este etic, ca nu este corect si ca intotdeuna cea mai buna solutie este adevarul. Numai ca adevarul doare, iar o data iesit din leaganul parintesc, inveti ca ceilalti din jurul tau, de fapt, nu apreciaza adevarul. Si de data asta, credeti-ma, nu va mint!
Toata lumea minte, in fiecare zi, in fiecare ora, treaz, in somn, in vise… Mintim prin omisiune, prin insinuari, ne folosim de diferite tehnici ale limbajului non-verbal, ne ascundem sub machiaj, ne vopsim parul, apelam la chirurgia plastica, folosim parfumuri pentru a ne camufla mirosul natural, plângem cu lacrimi de crocodil, simulam orgasme, afisam zâmbete false etc.
De ce totusi mintim? Deoarece homo sapiens traieste intr-un mediu paradoxal, trebuie sa se integreze social si sa faca fata unui mediu competitiv… Mintim pentru ca ne ajuta sa supravietuim, iar faptul ca avem inclusiv capacitatea de a ne minti si pe noi insine, ne ajuta sa acceptam comportamentul fraudulos. S-apoi, nu suntem unica specie care inseala. Plantele si animalele comunica intre ele prin sunete, ritualuri, culori, substante chimice. Aceste comportamente s-au dovedit a fi metode de inselare si de transmitere a unei informatii total incorecte, dar cu acelasi scop nobil - supravietuirea. Minciuna face parte din instinctul nostru de conservare. Natura favorizeaza inselatoria, deoarece asigura avantaje pentru supravietuire. Aceste siretlicuri devin din ce in ce mai sofisticate o data cu inaintarea pe scara evolutiei. Byrne si Whilen, in urma unor studii pe primate, au evidentiat ca strategiile de inselatorie folosite de acestea sunt calculate si flexibile. Pe acest fundament, au lansat teoria inteligentei machiavelice care sustine ca dezvoltarea evolutiva a inteligentei a fost influentata de nevoia de a-si dezvolta tactici sofisticate pentru manipulare si distorsiuni sociale. De fapt, ipoteza sustine ca dezvoltarea sociala i-a determinat pe stramosii nostri sa devina din ce in ce mai inteligenti si mai adaptabili prin folosirea cu succes a intrigilor, târguielilor, cacialmalei si a escrocheriilor. Rezulta, foarte simplu, ca oamenii sunt nascuti niste veritabili minciunosi. Coregrafia complexa a jocurilor sociale este o componenta centrala a vietilor noastre, cei mai buni impostori obtin avantaje pe care cei onesti nu reusesc sa le obtina. Minciuna ne faciliteaza interactiunile sociale. Cei care mint mai bine, obtin slujbe mai bune si au succes mai mare in dragoste. Oamenii de stiinta au incercat sa gaseasca explicatii plauzibile pentru tendinta omului de a „strecura” ici-acolo cite o minciunica. Psihologia, s-a ocupat de acest fenomen, dar pornind de la premisa stipulata de Mark Twain: „Toata lumea minte, in fiecare zi, in fiecare ora, treaz, in somn, in vise, când este fericita, când este trista. si chiar daca isi vor tine limba nemiscata, picioarele lor, ochii lor, atitudinea lor va sugera minciuna”. De fapt, ceea ce Twain vrea sa spuna este ca minciuna este fundamentala conditiei umane.