Fiul lui Michael Douglas condamnat la inchisoare

Fiul actorului Michael Douglas, Cameron Douglas, a fost condamnat marţi de un tribunal din New York la cinci ani de închisoare pentru trafic şi posesie de droguri, relatează AP. Judecătorul federal Richard Berman a anunţat sentinţa după ce Cameron Douglas şi-a cerut scuze în instanţă şi a recunoscut că a ratat multe oportunităţi de a-şi schimba viaţa.


Berman a declarat că acuzatul a consumat droguri de la vârsta de 13 ani şi că perioada pe care a petrecut-o în închisoare, din august anul trecut, a fost cea mai lungă în care a stat departe de droguri din anii adolescenţei. Fiul cel mare al actorului laureat al premiului Oscar, Cameron Douglas, în vârstă de 31 de ani, a pledat vinovat la acuzaţia de trafic de cocaină şi metamfetamină.

Înainte de emiterea sentinţei, Michael Douglas a cerut clemenţă, într-o scrisoare, pentru fiul său cel mare. Michael Douglas, 65 de ani, îşi motivează solicitarea prin faptul că 'este greu să fii fiul unui tată celebru', situaţie cu care susţine că s-a confruntat la rândul său. În scrisoarea de cinci pagini, scrisă de mână, Michael Douglas mai aminteşte că mai mulţi membri ai familiei Douglas s-au confruntat cu dependenţa sau au abuzat de diferite substanţe.

Michael Douglas mai are doi copii din căsnicia cu Catherine Zeta-Jones - Dylan, 9 ani şi Carys, 7 ani.AGERPRES

Postare mai nouă Postare mai veche

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...